De ce să nu fii technical writer

Technical writingul este o meserie foarte interesantă… dar asta nu înseamnă că e potrivită pentru oricine.

Deci, e posibil să nu ți se potrivească jobul ăsta dacă:

  • Cauți un job creativ.
    Când scrii documentație tehnică e o greseală să fii prea creativ în exprimare – textul tău trebuie să urmeze niște standarde clare, iar utilizatorul vrea să știe cum se folosește softul tău, nu să citească metafore și epitete. În plus, există șanse mari ca utilizatorii documentației să nu fie vorbitori nativi de engleză, caz în care cuvintele prea sofisticate o să îi încurce în loc sa îi ajute.
  • Ești complet asocial/ă.
    Nu, nu e nevoie să fii BFF cu toată firma, dar tot jobul ăsta se învârte in jurul comunicării (de altfel, domeniul în sens larg este cunoscut drept „comunicare tehnică” sau „technical communication”). Trebuie să fii capabilă să te înțelegi cu toată lumea, și mai ales să găsești abordarea corectă în fiecare caz pentru a obține informațiile de care ai nevoie. (Ca să fim sinceri până la capăt, în foarte puține firme documentația este considerată o prioritate, deci de multe ori va trebui să dai din coate pentru a face rost de tot ce ai nevoie. Nu e un domeniu potrivit pentru oameni excesiv de timizi.)
  • Ești complet atehnic/ă.
    În funcție de firmă, asta poate să fie un dezavantaj sau poate chiar să te scoată complet din calcul. Chiar și atunci când documentezi strict partea funcțională a unei aplicații, tot va trebui să te ocupi și de chestii mai tehnice. De exemplu, multe firme au un singur technical writer, deci va trebui să fii propriul tău suport tehnic și nu o sa ai la cine să fugi imediat ce vezi o eroare. Dacă firma are nevoie de documentație pentru un SDK, nu vei avea nici o șansă dacă tu ai auzit de variabile doar la matematică și nu știi ce e o metodă.
  • Vrei să fii în centrul atenției
    Technical writerul este în general omul din umbră. Șansele să obții o statuie în fața firmei sunt minime, munca ta va fi remarcată mai ales când ratezi ceva, iar alte echipe vor primi mai multe laude chiar și dacă proiectul a avut succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *